Sustenabilitatea rescrie regulile profitului

Ce spun liderii financiari și corporativi despre direcția inevitabilă a economiei

Sustenabilitatea nu mai este o opțiune reputațională, ci noul motor al profitabilității și rezilienței în business. Aceasta a fost concluzia principală a SUSTENLANDIA CEO Forum 2025, eveniment care a reunit peste 250 de lideri de business, investitori și reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale, pentru a analiza cum se transformă economia sub presiunea schimbărilor climatice, a reglementărilor europene și a așteptărilor tot mai mari din partea consumatorilor și investitorilor.

Pe fondul acestor transformări, discuțiile au ajuns natural și la rolul pe care îl pot avea companiile într-o economie aflată în reconstrucție. Dacă tranziția sustenabilă seamănă cu perioada post „dot-com” prin nevoia de a separa promisiunile de realitate, diferența majoră este că astăzi companiile pornesc dintr-o poziție de încredere publică mult mai mare decât instituțiile.

Marco Hößl (Kaufland România & Moldova) a făcut referire la tendințele din Edelman Trust Barometer, unde sectorul de business rămâne pe primul loc ca nivel de încredere publică. Iar această poziție schimbă și așteptările: societatea privește tot mai mult către mediul de afaceri ca spre un actor capabil să susțină tranziția și să ofere direcție, nu doar profit.

Un ciclu economic familiar: după hype, vine maturizarea

Tariq Fancy, fost Chief Investment Officer pentru Investiții Sustenabile la BlackRock, cel mai mare administrator de active din lume, a explicat că perioada în care ESG a fost tratat ca un concept condus de marketing se apropie de final. Odată ce „bula” s-a spart, începe etapa în care companiile pot construi tranziția sustenabilă pe fundamente reale, la fel cum, după criza dot-com, au rămas în joc cei care aveau modele de business solide.

„Când direcția e clară, de obicei oamenii greșesc viteza. Înțeleg unde se merge, dar subestimează cât de repede trebuie să acționeze.”

Piețele se reașază, capitalul se redistribuie, iar companiile care înțeleg mecanismele riscului climatic și financiar sunt cele care își vor securiza poziția pe termen lung.

Finanțarea verde nu mai este o nișă

O parte consistentă a discuțiilor a vizat structura capitalului global. Tsvetelina Kuzmanova, specialist în politici de finanțare sustenabilă la Cambridge Institute for Sustainability Leadership, a subliniat că datele vorbesc mai puternic decât intențiile: în 2024, piața obligațiunilor sustenabile a depășit pragul de un trilion de dolari.

Acest volum nu reflectă trendul sustenabilității, ci evaluarea riscului pe termen lung. Investitorii caută companii care pot opera într-o economie afectată de volatilitate climatică, de tranziția energetică și de noi standarde ale consumatorilor.

Reprezentanții instituțiilor financiare internaționale au completat perspectiva:

Reprezentanții instituțiilor financiare internaționale au adus în discuție dimensiunea de risc și investiție a tranziției. Victoria Zinchuk, Director pentru România la BERD, a avertizat că nicio companie nu se poate proteja printr-o poliță de asigurare împotriva riscurilor sistemice – fie ele climatice, geopolitice sau economice – ceea ce face adaptarea inevitabilă.

Din partea IFC – World Bank Group, Andriy Zaripov a arătat cum cadrul finanțării sustenabile transformă provocările cu care se confruntă astăzi companiile în oportunități majore de creștere, prin stimularea cererii pentru investiții verzi și inovație climatică.

Aurel Bernat, Director Executiv pentru Instituții Financiare și Relația cu Investitorii la Banca Transilvania, a vorbit despre poziția României în acest proces, arătând că un start mai târziu poate fi transformat într-un avantaj: învățarea din greșelile altora permite construirea unor sisteme sustenabile încă de la început.

Indiferent de industrie, mesajul care a traversat toate intervențiile este același: companiile care vor rămâne competitive sunt cele care înțeleg că sustenabilitatea nu este un departament, ci o funcție de risc, de investiție și de strategie. Tranziția nu este liniară, nici lipsită de costuri, însă la fel ca în cazul marilor transformări tehnologice, miza nu este conformarea, ci capacitatea de a rămâne relevant într-o economie care se reconfigurează accelerat.

SUSTENLANDIA CEO Forum 2025, powered by Kaufland România, este organizat de Ambasada Sustenabilității în România, în parteneriat cu The CSR Agency.

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
Follow by Email
YouTube
YouTube
LinkedIn
LinkedIn
Share
ASEMER
Resumen de privacidad

Esta web utiliza cookies para que podamos ofrecerte la mejor experiencia de usuario posible. La información de las cookies se almacena en tu navegador y realiza funciones tales como reconocerte cuando vuelves a nuestra web o ayudar a nuestro equipo a comprender qué secciones de la web encuentras más interesantes y útiles.