News from ASEMER’s associates – SII România

SII România îşi mută sediul în clădirile de birouri One Cotoceni Park Office

 

SII România se mută într-un nou sediu, în clădirile de birouri One Cotroceni Park.

Decizia de relocare vine atât pe fondul creşterii înregistrate de companie, cât şi din dorinţa de a oferi celor peste 500 de angajaţi posibilitatea de a lucra într-un sediu modern şi performant, în care se pot bucura de condiţii optime de lucru şi relaxare.

În noul sediu permanent din One Cotroceni Park, SII România a amenajat pe suprafaţa unui etaj, de 3.710 mp, un spaţiu de lucru deschis, generos, cu birouri libere, precum şi birouri închise şi săli securizate, pentru proiectele cu un nivel ridicat de confidenţialitate. Pentru evenimente, întâlnirile mai puţin formale şi momentele de relaxare compania beneficiază de o terasă proprie deschisă, de 425 mp.

“Mutarea noastră în One Cotroceni Park reprezintă o măsură strategică, având în vedere creşterea din ultimii ani şi estimările pentru următoarea perioadă. Totodată, ne dorim ca fiecare dintre colegii noştri să se bucure de condiţii optime, indiferent de alegerea modului de lucru: full-time la birou, work from home sau hibrid, astfel că le punem la dispoziţie un spaţiu modern, performant şi flexibil. Calitatea construcţiei, confortul dat de standardele înalte şi dotările de ultimă generaţie, spaţiile securizate, terasa generoasă, precum şi accesul facil la mijloacele de transport şi spaţiile comerciale fac din One Cotroceni Park alegerea ideală pentru noi”, a declarat Manel Ballesteros, Director General SII România.

Spaţiile de lucru ale One Cotroceni Park beneficiază de cele mai performante finisaje şi echipamente clasa A, fiind dezvoltate şi amenajate în acord cu cele mai înalte standarde. Nivelul sporit de confort este asigurat şi de înălţimea liberă de trei metri în zonele de birouri, tehnologiile de ultimă generaţie, iluminarea eficientă cu LED şi sistemul HVAC, lifturile performante, geamurile cu deschidere etc.

Totodată, One Cotroceni Park este o clădire verde, ce utilizează energie regenerabilă şi contribuie la starea de bine a angajaţilor prin şapte elemente certificate de Internaţional Well Building Institute din SUA (aer, lumină, apă, nutriţie, fitness, confort fizic şi confort mental).

“Suntem bucuroşi de decizia SII România de a alege un spaţiu modern pentru echipa lor, care va deveni parte dintr-un pol de business plin de viaţă, ce se formează în jurul conceptului unic One Cotroceni Park. De asemenea, suntem încântaţi că o companie multinaţională cu experienţă relevantă într-un domeniul dinamic, care apreciază inovaţia, se va alătura comunităţii de business din cadrul One Cotroceni Park, având acces la o gamă diversă de servicii şi facilităţi comerciale, spune Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.

Proiectul One Cotroceni Park este conceput după abordarea holistică Live/Work/Play, ce include o zonă rezidenţială, spaţii de birouri şi oferă acces la diverse spaţii comerciale, precum şi la transport public, inclusiv linia de metrou M5.

Sursa: https://www.bursa.ro/sii-romania-isi-muta-sediul-in-cladirile-de-birouri-one-cotoceni-park-office-66115643

 

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
Follow by Email
YouTube
YouTube
LinkedIn
LinkedIn
Share